Confesiunea lui Sergiu Nicolaescu « Virgil Burlă. Note din viaţă.

Aveam nevoie de o confesiune a lui Sergiu Nicolaescu ca de aer. Octogenarul cu pricina are impresia ca absenta unor scrieri, gen "memorii", pot fi suplinite cu cateva declaratii in presa. Ce spune vechiul tovaras (din generatia lui Iurie Darie) care nu m-ar mira sa se inscrie in partidul lui Octav Cozmanca? Ca nu s-a simtit niciodata atat de umilit in Romania ca in regimul Basescu. Mai mult, face parada de numele filosofului Nae Ionescu care i-ar fi spus nu stiu ce vorba de duh. L-am vazut de curand pe Nicolaescu intr-un studio de televiziune. Ma intrebam atunci  daca ajunge in timp util la baie. Tovarasul nostru are toate motivele sa se simta deprimat: toata viata a dus-o ca in sanul lui Avraam. Cat am avut mintile intunecate de comunism le-a cantat in struna cum numai el stia mai bine. Dupa, ne-a condus din fotoliul de senator. Nicolaescu nu a stat nici un minut fara curent electric in miez de noapte si de iarna, nu a dus lipsa de rame de ras, paine sau hartie igienica. Nu a stat la cozi cu butelia, nu a pierdut ore din viata pentru un salam, chiar si cu soia. A fost un protejat al regimului la fel ca Pauneascu, Vadim Tudor si multi altii.  Acu se simte deprimat si umilit. Probabil pentru ca se afla in opozitie si nu-si poate finanta cum si-ar dori un alt film de cacat gen "Poker". Penibil personaj.